Totul curge

           
          Ai simţit vreodată cum ai pierdut un minut din viaţa ta doar deschizând calculatorul ? Şi încă un minut încercând să intri pe messenger sau pe yahoo ca să-ţi verifici mailurile ? Ai simţit cum au trecut zile în care făceai acelaşi lucru ? Te duceai la şcoală , apoi acasă şi ulterior ieşeai cu prietenul la un suc ? Ai simţit cum deja ai crescut şi că mai ai un an şi intri la facultate şi tu încă mai ţii minte prima zi de şcoală în care ai intrat în clasa I şi te întâmpinau elevi mai mari cu flori şi te ofensau cu porecla de “bobocel “ sau “ şoarecule “ ? Timpul trece… trece fără ca tu să mai realizezi că şi tu te treci odată cu el .
          Secundele s-au scurs precum picurii de ploaie de pe fereastra ta chiar şi atunci când te-ai gândit la ce vei face într-un moment dificil al vieţii tale , într-o clipă în care toate păreau că s-au terminat şi că n-ai mai rămas cu nimic , atunci când pur şi simplu doreai ca persoana iubită să fie lângă tine şi nu era , iar tu te întrebai : de ce ? Timpul trece chiar şi atunci când tu doar oftezi . El niciodată nu va sta şi nici nu te va aştepta precum prietenul tău la fiecare întâlnire şi care îţi va mai îngădui ca şi la următorul date să întârzii încă zece minute doar pentru că tu trebuia să îţi aranjezi părul cu placa sau să te dai cu mai mult rimel .
          Vremea niciodată nu se va opri din loc oricât de mult ţi-ai dori ca acest lucru să se întâmple. Şi nici nu se va întoarce pentru ca tu să remediezi o greşeală făcută înainte . Timpul nu-ţi oferă decat şansa de a te complace situaţiei . În fond , acest lucru se întâmplă mereu . Orice elev se complace situatiei atunci când un profesor îi pune o notă mai mică lui decât colegului de bancă , deşi testul era identic întrucât copiaseră împreună , spunându-şi că oricum cunoştinţele pe care le are nu reflectă nici măcar nota din test şi că decât să-l asculte şi să se înfurie pe el mai bine se mulţumeşte cu nota primita . Toţi oamenii ne complacem anumitor situaţii din viaţa personală sau profesională din diferite motive sau temeri . Şi acest lucru face parte din timp , întrucât acesta ia cu el toate , fiecare cuvânt pe care îl gandeşti , fiecare propoziţie pe care o spui …
        Acum ,după ce ai citit acest articol probabil la o cafea calda după o noapte toridă în care poate ai dormit greu o vei lua din loc spre şcoală sau în altă direcţie , cu o agendă în minte , cu un to do care te frământă pe săptămâna asta şi cu acel ceva care te aruncă în traficul nebun , între zgomotele zăpăcite şi între oameni . Dar oare vei mai avea timp seara când vei ajunge acasă să te gândeşti că s-a mai scurs încă o zi din viaţa ta ? Mult noroc !

Joc de-a timpul

         
           Joc de-a timpul în fiecare secundă , în fiecare minut , ceas de ceas , zi de zi … De ce ? Poate că o să descopăr viaţa dincolo de perdeaua udă şi putredă care ne acoperă simţurile , dincolo de lanţul ruginit de vreme , care deja s-a rupt …
          Dorm în cavoul îmbrăcat în flori de mucegai în care din când în când mai pătrunde câte un pas de dans al culorilor curcubeului . Un gând se trezeşte ca o umbră goală şi împietrită în rădăcinile negre ale unei stâncii rătăcite prin materie şi încet se ridică şi se ridică… Se uită la mine , un trup pătat de grijile cotidiene şi rupt de trepăduşii din interiorul fiinţei mele . Ciobul de vitraliu din ochiul ei uitat de culoare mă împinge în vid , mă aruncă în ud ! Cad în infinitul înecat în vise , în imagini încleştate de gustul trădării şi simt cum mă arde un bob de nisip crud . Mă las învins în jocul hain al gândurilor , în muzica bruiată a culorilor dezbrăcate de timp ce-mi dirijează mişcările de cabotin bolnav . În dansul acesta hilar şi îndepărtat de lume mâinile mele croiesc doi copii cu chipul îmbătrânit , ce se joacă în lumina minciunii …
          Un alt gând mort mă cheamă şi mă trage cu o funie de cleştar după el şi mă trage … şi mă ia cu el …De sus privesc ca pentru ultima dată la desenul cu noi , cu acei copii cu chipul îmbătrânit , ce se joacă de-a timpul … Închid capacul tivit în negura viselor al acelui sicriu în care dorm toate şi trupul cu sufletele noastre de copii …

De toate si nimic

          Când spui că o etapă a vieţii tale s-a sfârşit la ce te gândeşti de fapt? Că ai să reuşeşti să uiţi toate acele momente minunate în care ai fost atât de fericit şi în care lumea ţi se părea perfectă ?Că ai să te izolezi de toate acele lucruri care îţi amintesc de acele momente? Şi că , în cazuri extreme ai să le distrugi sub pretextul că astfel vei uita tot şi o vei lua de la capăt ? Ce fals şi ireal sună …! În mod cert nu se va întâmpla aşa . Te vei amăgi în fiecare zi că deja nu te mai doare nimic din ce îţi aduce aminte de acele clipe , că deja te simţi mai bine sau chiar mai bine decât înainte . Minciuni şi iar minciuni…!
         De fapt , nu ai uitat nimic şi nici nu vei uita curând pentru simplul fapt că nu ai cum , pentru că momente care te-au marcat nu au cum să fie uitate în câteva zile . Ele nu vor fi uitate niciodată . Vor rămâne în amintirea ta mereu . Nici măcar ploaia ce va cade uşor pe pământul cald nu le va şterge , nici măcar lacrimile de regret ce se vor scurge pe obrazul tău şi nici măcar timpul . Vor trece lungi şi interminabile zile în care nostalgia şi regretul te vor urmări continuu şi nu te vor lăsa în pace precum un urs care , când vede un om căruia îi simte frica, îl răneste , însă nu îl mănâncă .
        Timpul te va ajuta doar ca să reuşeşti să te complaci în noua situaţie , să admiţi că aşa e viaţa şi că nu toate sunt efemere în Realitate şi că doar amintirile sunt eterne , că doar ele vor trăi veşnic întipărite în Sufletul tău precum filele scrise dintr-o carte sau gândurile , sentimentele , atitudinile exprimate prin intermediul unor cuvinte uşor alese şi aşternute pe o hârtie pe care o vei mototoli şi arunca într-o cutie veche şi pe care o vei găsi peste ani , amintindu-ţi de acele trăiri de” atunci” …Vei duce dorul tuturor acelor clipe atât de frumoase , vei dori să le mai trăieşti măcar o dată sau chiar te vei gândi că poate vei mai avea şanse să mai lupşi ca să le recâştigi . Însă , îţi vei da seama că toate aceste lucruri fac parte din viaţă şi cî astfel cunoşti mersul ei . Şi că trebuie să se încheie mereu câte un capitol din viaţa ta pentru a-l putea citi pe următorul . Altfel nu vei reuşi să termini niciodată cartea . Nu vei şti ce se va întâmpla în capitolele proxime şi de teama că vor urma momente în care va trebui să lupţi cu singurătatea , preferi să închizi cartea şi să pui doar un semn la pagina pe care urma să o citeşti . Însă curiozitatea nu îţi va da pace şi vei citi în continuare . De facto , viaţa ta nu face altceva decât să îşi urmeze cursul . Şi noi , niste “fiinţe captive în materie” (Mircea Eliade) nu avem altă oportunitate decât să ne conformăm şi să o lăsăm să îşi desfăşoare întreaga diegeză .
          În final îţi vei spune că ai învăţat multe din toate prin care ai trecut , că toate au avut farmecul şi contribuţia lor la evoluţia ta ca fiinţa umană şi îi vei mulţumi că ai avut ocazia să le cunoşti , pentru ca apoi , să te întrebi : “Oare ce imi mai rezervă destinul…?” …întrucât conştientizezi că destinul acţionează inebranlabil asupra fiecărei persoane precum soarele asupra zăpezii sau gheţii,topind-o .