Există un timp pentru toate

Există un timp pentru dragoste . Indiferent că eşti romantic sau raţional , dragostea te înconjoară . Chiar şi atunci când afirmi că nu ţi-ai găsit “ jumătatea” , pentru că în viaţa oricărui om există acel “ Cineva “ pe care fie îl aşteaptă , fie se bucură de prezenţa lui zilnică . Deşi tindem să contabilizăm dragostea în zile , săptămâni , luni sau chiar ani şi să luăm această “ măsurătoare “ drept valoare efectivă , consider că dragostea ar trebui măsurată în săruturi , îmbrăţişări , în lucrurile pe care le-am făcut pentru persoana de lângă noi .

Există un timp pentru despărţire atunci când porneşti spre alt drum , unul diferit , când nu mai gândeşti în funcţie de doi , când bei ceaiul separat , când îţi împarţi pauza singură , când te plimbi singură pe alee . Poate mersul unui om comun îţi va face inima să tresară , gândindu-te că e el ... Însă totul trece . Timpul trece .

Există un timp pentru tine atunci când asculţi muzica ta preferată , când te uiţi la un film , atunci când ieşi cu fetele în oraş şi râdeţi de lucrurile de care aţi fost în stare să le faceţi , când mergi la cumpărături şi îţi cheltui banii pe care i-ai economisit în timpul săptămânii , când îţi faci poze , când citeşti reviste .

Există un timp pentru fericire în momentele pline de râsete şi jocuri , în momentele când parcă toate lucrurile sunt în favoarea ta şi în care parcă şi oamenii , care se uită ciudat pentru că tu dansezi în autobuz pe muzica celor de la Vama Veche , zâmbesc . Sunt momentele care ne fac să fim alţi oameni şi în care găsim rezolvare la toate problemele într-un mod mult mai uşor .

Exisă timp pentru tristeţe . Tristeţea ne face umani . Ne face să fim mai vulnerabili şi mai sensibili . Din tristeţe se nasc marile creaţii , deoarece în astfel de momente creierul nostru este mai productiv ca niciodată . Tristeţea ne face misterioşi .

Există timp pentru timp . Atunci când timpul se dilată şi îţi permite să reflectezi la ceea ce ai făcut sau nu , să iei decizii sau să înfrunţi situaţii dificile , să visezi că eşti în stare să ajungi departe , acolo unde vei fi privit drept Cineva . E clipa în care poate găseşti o monedă de 10 bani în cutia cu lucruri primite şi îţi aminteşte de vara trecută , când ai jucat pe nisip x şi 0 , când ţi-ai deschis sufletul în faţa unui necunoscut , povestindu-i experienţe din viaţa ta şi când ai fredonat versuri goale ... Monedă care are lipită o foiţă cu data : 22 iulie 2008 . Şi te întrebi dacă acel necunoscut mai are moneda ...

Şi da , există un timp pentru toate . Deşi timpul se măsoară în nisipul care se scurge în clepsidra de pe birou , el îţi oferă ocazia să zâmbeşti , să râzi , să plângi , să treci mai departe .

“ Mâine , ca şi azi , ca şi ieri sunt introspecţiile noastre în substanţa timpului”.(Mariana Fulger )

Jocuri de cuvinte

Un joc de cuvinte eşti tu
Un joc de cuvinte sunt eu
Un joc de cuvinte suntem tu + eu = noi .
E o matematica de cuvinte
Dar cine ?
Poate doar cuvântul noi .

Şi acum înca mă joc cu mintea ta
Făcându-te să crezi că o domini pe a mea
Şi mă joc ca o veveriţa într-un copac
Care aleargă , crezând că e în pat !

Şi prind aluna pe care ai aruncat-o ieri
O ascund ca să nu mi-o mai ceri !

Încă mă joc cu mintea ta
Făcându-te să crezi că o domini pe a mea .
Şi arunc cuvinte din dormitor
De unde te uiţi la televizor .
Şi la televizor ne vedem noi
Cum dansăm valsul în doi .

Şi jocul e mai frumos
Când tu acum stai jos
Şi eu îti dau aluna înapoi
Ca să nu uiţi drumul până la noi .

E un joc de cuvinte
Ce seamănă dorinţe
Şi alungă ispite
Care sosesc nedorite .

E o matematică de cuvinte
Ce divulgă prin veşminte
Trupul străin , care înseamnă
Doar tu şi eu laolaltă !

Şi iar mă joc cu mintea ta …
Făcându-te să crezi că o domină pe e mea …

Nu te văd , dar te aud

      
        “ Ştii poveştile alea prăfuite de dragoste ? Cu mesajul scris către un suflet pereche, ascuns într-o sticlă şi lăsat pe valurile mării? Sau cu bileţelul romantic ascuns într-o cutie cu amintiri , uitată într-un apartament…şi descoperită de noul chiriaş, care întâmplător e jumătatea ei ? Cum ar fi să ai parte de aşa ceva ? Cum ar fi să te îndrăgosteşti de un necunoscut ?
       Cum ar fi să-ţi scriu pagini întregi ? Şi cum ar fi să ştii totul despre mine ` fără să mă vezi un minut ` ?…Ei , dar cum ar fi ca eu să nu ştiu nimic despre tine ? Cum ar fi să vorbim luni de zile , despre tot şi despre nimic ? Cum ar fi să ajungem să ne cunoaştem , să îţi ştiu capriciile ? Cum ar fi să ştiu ce îţi place ? Cum ar fi să am o mulţime de întrebări fără răspuns , dar chiar şi aşa … să îmi dau seama într-o zi … într-o zi seacă , fără evenimente majore .. într-o zi leneşa şi goală …ca o curiozitate a devenit o pasiune ? Cum ar fi să te răzgândeşti în permanenţa în privinţa mea ... dar să rămână mereu ceva constant : ceva te atrage la un strain .
       Cum ar fi să îmi asculţi vocea ? Cum ar fi să îmi descoperi un hobby ? Cum ar fi să am încredere în tine ? Şi cum ar fi să te incite riscul pe care-l presupune acest joc ? Cum ar fi să mergi într-o zi pe stradă şi să fii oprită de către cineva care te întreabă de un drum căutat de multă vreme ? Ce i-ai răspunde ? Ce i-ai răspunde dacă ţi-ai da seama că este necunoscutul în cauză ? Ai face ce i-ai promis ? I-ai sări în braţe ? Ai înroşi ? Ai zâmbi necontrolat ?
       Din moment ce ştii că o sete nebună de a afla adevărul te ţine în priză , nu-i aşa că ai vrea să amâni pe cât posibil momentul întâlnirii ? Şi nu-i aşa că îţi vine greu să o recunoşti ? De fapt vrei să afli secretul , să descoperi misterul … dar te bucuri de întrebările puse pe parcurs . Mai ales de una : te poţi îndrăgosti de un necunoscut ?
      Poţi îndrăgi trăsături pe care nu le-ai mângâiat ? Cum te poţi îndrăgosti de cuvinte , de replici , de sunete , de un râs contagios sau de complimente pe care le laşi sub semnul întrebării când vine vorba de sinceritate ?
      Cum?
      Raspunde-mi ... “

         Oare cum ar fi dacă toţi ne-am pune încrederea în oameni şi am crede că imposibilul poate deveni posibil sau că visele pot deveni reale sau că vorbele lor sunt adevărate … ? Oare cum ar fi dacă am crede într-un necunoscut ? Într-un om care îţi spune că te iubeşte şi că vrea să-ţi fie alături pentru totdeauna ?
        Cum ai reacţiona dacă ai primi un mail asemănător cu cel postat mai sus ? Ai accepta să ai o relaţie cu un om pe care nu-l vei vedea şi nici nu-l vei atinge , ale cărei trăsături fizice nu i le vei cunoaşte ? Ai putea să fii cu un om pe care nu-l vei cunoaşte şi nici nu vei avea contact fizic cu el ? Ai putea avea o relaţie cu un om fără să-i vezi faţa dimineaţa încercănată şi adormită şi care să-ţi zică să nu mai râzi de el pentru că n-a dormit foarte bine azi-noapte ? Sau fără să ieşi cu el în oraş şi să vă alergaţi în plină stradă pentru că tu l-ai ciupit de fund ? Fără să-i vezi coşul care i-a ieşit în vârful nasului ? Fără să-i cunoşti defectele … ? De ce anume te-ai îndrăgosti atunci ? Doar de nişte conversaţii scrise care întotdeauna îti vor trezi semne de întrebare , gen : dacă toate aceste vorbe frumoase le-a copiat de pe site-ul cu poezii sau dacă astazi vorbesc cu amicul lui ? De ce te-ai indragosti ? De nişte poze ? De nişte poze banale în care i se surprind doar câteva defecte şi majoritatea ascunse de bliţul rece şi care la fel îţi vor trezi semne de întrebare : daca e vecinul sau fratele ?
         Ce te-ar putea atrage la un străin ? Te-ar atrage calităţile pe care ţi le va rosti chiar el prin nişte cuvinte pe mess sau trimise prin mail ? Calităţi care niciodată nu vor avea vreo dovadă că există ? Se spune că defectele atrag … Defectele cum i le vei observa , cum i le vei analiza dacă nu le vezi ? Ţi le va spune acel necunoscut … Da. … Dar poate că felul în care ţi le va spune te va face să te îndepărtezi de el şi în realitate te-ar fi atras … Atunci care ar fi rostul să începi o relaţie de genul ?
        Era un dicton pe care îl folosea bunica : “ Nu cred până nu văd cu ochii mei “ şi consider că e valabil în aceasta situaţie . Dar totuşi ar putea fi o excepţie de la regulă . Poate dacă acel străin s-ar prezenta doar cu numele şi prenumele şi ar purta conversaţii normale ( gen : ce-ai făcut azi ? ce vei face mâine ? şi tot tacâmul ) într-un timp relativ suficient încât să ajungă să se cunoască două persoane totul ar fi posibil … Voi ce credeţi ?

  

Jurnalul unei femei obişnuite

          Bună . Mă cheamă Oama . ( Nu Oana , ci Oama . Da . Nu e o greşeală de ortografie .Acesta este numele meu . ) . Cu ce mă ocup eu ? Sunt scriitoare la un ziar din provincie . Nu este foarte cunoscut , deci nici salariul meu nu este foarte mare . De fapt , niciodată nu am umblat după bani mulţi , ci întotdeauna am preferat să fac ceea ce îmi place pentru bani puţini şi cam de fiecare dată când s-a ivit ocazia de o nouă slujbă , oricare ar fi fost ea am acceptat . Şi mi-a fost bine , nu zic că mi-a fost rău . Acum trăiesc modest . Şi sunt mulţumită de traiul meu , pentru că îmi permit să îmi cumpăr bijuteriile cele mai colorate şi frumoase de prin magazine . Acesta a fost visul meu de mică : să am bani pentru bijuterii şi haine . Restul nu mă interesa foarte tare . Şi e o adevarată plăcere să vin în fiecare zi aici , în biroul meu unde mă aşteaptă maculatorul şi pixul cu radiera dey-dey ( n-am aruncat nici acum acest pix . E preferatul meu şi fără el nu pot scrie nimic . L-am primit la majoratul meu de la persoana pe care o iubesc cel mai mult . Şi îl voi păstra mereu ca amintire şi instrument de lucru . ) . Şi mă aşteaptă şi calculatorul nou de culoare roşie şi tastatura verde şi mouse-ul în formă de vacă :P .Şi de fiecare dată când scriu simt prezenţa lui … Pentru că e lângă mine . E în poza cu noi doi din rama de pe birou … Mi-e dor de el …Dar el ştie acest lucru . Sunt convinsă .
          Azi n-am avut inspiraţie şi nu pot să-mi dau seama de ce . Adică ştiu că mai sunt şi zile proaste în care pur şi simplu nu poţi scrie nimic , dar cred că din cauza sarcinii sunt tensionată . Sunt în luna a şaptea . Va fi fată şi o va chema Sonia ca pe prima pisică a verişoarei mele Geanina . Mi-a placut foarte mult pisica aceea , pentru că era albă şi avea ochi albaştri iar pe atunci adoram această culoare a ochilor . Băiatul meu este brunet şi are ochii verzi ca ai tatălui său . Are doi ani ( i-a implinit în martie , pe 15 , în ziua în care m-am născut şi eu ) şi este pasionat de maşni şi calculatoare şi îl cheamă George .
            Îmi amintesc de prima mea zi când am venit să mă angajez la acest ziar … Era iarnă şi ningea foarte tare , afară era ger şi eram îmbracată în nişte jeanşi negri , cu un pulover roşu pe mine ( aceasta este culoarea preferata a mea şi mă face să mă simt sigură pe mine , de aceea am preferat această culoare în ziua interviului ) şi o geacă neagră cu nişte bocanci negri cu toc înalt de 15 cm ( abia mai mergeam atunci prin stratul de zăpadă de jumatate de metru care se depusese afară ) , iar pe deasupra un fular roşu cu dungi negre . Ţin minte că îmi uitasem manuşile acasă şi îmi îngheţaseră mâinile şi faţa , iar buzele mele erau mult prea roşii . Când am intrat în biroul redactorului-şef mă aşteptam să fie un domn înalt , brunet , îmbrăcat ca şi cum ar merge să bea o bere cu băieţii la o terasă sau într-un pub , ( mi-aş fi dorit să aibă ochii de un verde sticlos ) şi să fie genul de om care vrăjeşte cu femeile frumoase , încercând să o ducă în patul lui sau eventual pe biroul lui ( depindea de fată , de cât de pretenţioasă era şi de ce salariu dorea să i se ofere ) şi chiar mă pregătisem psihic pentru astfel de persoană . Însă , spre surprinderea mea nu era nici pe departe aşa , nici măcar nu era chel şi cu ochelari ( care era varianta a doua şi pentru asta mă pregătisem intens , cu vreo 2 ani înainte ) . Era o femeie . Da , era o femeie acră şi urâtă , blondă şi cu ochi albaştri . Cam acesta era singurul lucru care îmi plăcea la ea : culoarea ochilor . O chema Ioana şi nu mai ştiu cum . Pronunţase foarte repede numele şi nu l-am putut înţelege . După un interviu de jumătate de oră în care m-a făcut să mă îndoiesc de faptul că sunt o persoană răbdătoare , ci care îşi poate pierde cumpătul în orice moment , m-a angajat ca scriitoare la filiera “ Jurnalul unei femei obişnuite “ . Mi s-a părut tentant şi chiar mi-a plăcut , însă nu am crezut că voi ajunge în ziua în care să mă apuc să scriu propriul jurnal . Bine , că nu sunt sigură că voi publica ceea ce scriu acum , dar în orice caz .
          Au trecut trei ani în care am scris la această filieră a revistei şi până să-l cunosc pe soţul ei . M-a ţinut închisă într-un birou în care mi se făceau toate poftele , gen : mi se aducea cafeaua la birou , mi se servea masa la ora 10 şi la ora 14 şi mi se aducea absolut orice aveam nevoie . Era sufficient să formez 068 şi să spun ceea ce doresc . Doar că singura condiţie era să nu părăsesc biroul . Până într-o zi în care a intrat el în biroul meu . Ioana era într-o şedinţă cu nişte oameni importanţi care doreau să li se facă un articol cu poze în care făceau publicitate la hainele care se vindeau la firma respectivă . Domnul a intrat cu pretextul că vrea să ştie cât e de mare acest birou şi în ce stare de funcţionare se află , cică ar fi vrut să-l renoveze pentru a fi al lui . Aveam treizeci de ani atunci . Iar el la fel . Era el , amicul din copilărie , băiatul cu maşina de vise . Nu mi-a venit să cred că l-am reîntâlnit după atâţia ani fără să vorbim şi fără să ştim unul de celălalt . Am băut amândoi din cafeaua care îmi rămăsese de la prânz şi am vorbit despre tot ce ni se întâmplaseră în toţi aceşti ani . Era doctor neurolog , avea propriul lui cabinet şi ziarul la care eram angajată plus o soţie blondă cu ochi albaştri . Era Ioana . Şi atunci l-am cunoscut pe soţul dânsei şi am aflat numele ei : Iga . Timp de doi ani ne-am întâlnit în secret la “podul sincerităţii “ până când Ioana ne-a surprins în birou şi şi-a dat seama că ne-am regăsit după ataţia ani şi că sentimentele au renăscut . S-au despărţit , iar noi ne-am căsătorit . Acum am un băiat şi mai aştept o fată cu el . Sunt şi avocată la o firmă de-a parinţilor săi şi scriitoare la propriul ziar , la rubrica : “ Jurnalul unei femei obişnuite “ ca şi acum şapte ani jumătate .
          Acum nu-mi mai rămâne decât să recitesc articolul , să-l corectez şi să mă gândesc dacă merită sau nu publicat în noul număr al revistei “ Dooleys “ de luna aceasta . Şi am să-i trimit şi lui un număr prin mail ca să îl citească şi să-mi spună cum i se pare . Keep in touch !

În Purgatoriu

         
            Se şterg cuvinte din povestea noastră şi petele ce-au mai rămas dansează în ritmul unui orologiu … tic-tac … tic-tac …tic... tac …

Cine ?

          Cine eşti tu ? Cine e ea ? Acestea sunt întrebări pe care ni le punem cu toţii frecvent în viaţa de zi cu zi , fie pe mess când dăm accept la un id nou , fie atunci când ne întâlnim pe stradă cu un amic care îsi ţine iubita de mână , încercând să aflăm mai multe detalii despre ei , despre acei necunoscuţi nouă .
          Întotdeauna am vrut să ştim cine e persoana de lângă noi , cum se numeşte , unde învaţă , câţi ani are , eventual profesia părinţilor ( acest lucru contând foarte mult pentru fetele din ziua de azi pentru a şti dacă băiatul îşi permite sau nu să îi plătească măcar de două ori pe lună consumaţia în oraş ) şi asta pentru a ne simţi în siguranţă . Mi se pare şi firesc , deoarece nu poţi sta pe lângă un necunoscut . Dar ţi-ai pus vreodată întrebarea : “Cine sunt eu ? “ sau ai încercat să te cunoşti pe tine însuţi , să ştii care sunt pasiunile tale , ce îţi place ţie să faci , să-ţi analizezi propriul comportament , să-ţi descoperi ţie calităţile ? Nu cred că e suficient să ştii cine e cel de alături sau să ştii pe cine iubeşti , cu cine ieşi în oraş la suc , ci ar trebui să te gândeşti şi tu pe cine iubeşte cel pe care tu pretinzi că-l iubeşti …
         Au mai trecut câteva minute din viaţa ta doar citind acest articol , dar ai apucat să te gândeşti cine eşti tu ? Sau ai de gând să faci acest lucru în următoarele minute ? Sau ţi se pare mai important să te duci să te uiţi la tv la meciul cu Steaua sau să te dai cu noul lac de unghii de la Amway pe care ai dat toata alocaţia ta de 40 Ron? Să ai o zi minunată !

Dooleys world

   
          Ţi-ai pus vreodată întrebarea de ce ai nevoie de dragoste ? De ce cauţi mereu un om pe care să îl ai alături şi să-i împărtăşeşti gândurile tale de peste zi ? Şi chiar să-i spui că femeia din autobuzul cu care ai călătorit dimineață avea mustaţă şi arăta ca un bărbat cu sâni şi tocuri ?
          De multe ori m-am întrebat de ce îmi doresc o persoană cu care să glumesc , să zbor cu zmeul sau cu care pur şi simplu să vorbesc şi să ştiu că aşteaptă un sms de : “ Neaţa , Strumfy ! “ sau pe care să o trezesc în toiul nopţii cu un sms de genul : “ Dormi ? Eu stau şi mă gândesc la insomnia mea :D . “ De câteva ori mi-am zis că e ceva normal să fii îndrăgostit sau să îţi doreşti să fii îndrăgostit de cineva , pentru că e la fel ca acea nevoie de a te alimenta cu hrană pentru a putea trai . Alteori mi-am zis că poate pentru că sunt sensibilă şi trebuie să mă simt protejată . Dar totuşi sunt oameni care susţin că nu au nevoie de iubire şi că singurul lor ţel e să se realizeze în viaţa profesională , întrucât tot ce contează în viaţă sunt banii şi fără ei nu poţi supravieţui .
         În definitiv , care este raspunsul ? Noi , oamenii , avem sau nu nevoie de a fi iubiţi şi de a iubi ? Noi considerăm banii sau iubirea ca fiind un factor important în supravieţuirea noastră ? Mai spun doar atât : ai grijă ce alegere faci , să nu regreţi mai târziu !

Noroc :P

   
          Azi renunţ . Gata cu jocurile , gata cu speranţele de a fi din nou cu el , gata cu tot ce a fost şi nu va mai fi ! Am o viaţa înainte să găsesc omul care să vrea să fie alături de mine şi care să împartă fericirea cu mine , să găsesc persoana care să vrea să crească alături de mine .
         Renunţ la toate iluziile şi la toate sentimentele păstrate doar pentru un singur om , pentru acel om care nu are nevoie de ele . Dar de data aceasta nu le voi arunca la primul coş de gunoi , ca ultima dată , ci le voi împacheta într-un ambalaj colorat aşa cum îmi place mie şi voi desena o maşină şi o papuşă , semne ce vor forma o siglă a poveştii noastre , care de fapt nu a fost nimic . Iar ambalajul îl voi pune în sertarul parfumat cu esenţa unei eternităţi . Oare a fost marea mea dragoste ? Poate … Deşi eu nu cunosc ce e dragostea în acest moment , tind să cred că dragostea prinde viaţa în doi şi nu în unul . Eu am iubit singură şi am crezut singură că îl voi putea face fericit şi că îi voi prezenta lumea mea special creată pentru el , dar nu m-am gândit că nu îi va plăcea , ci doar că nu va fi suficientă pentru el . Acum îmi voi lua lumea şi i-o voi prezenta acelui cineva care se va bucura să simtă căldura unui zâmbet şi gustul unei noi iubiri . Încetez şi cu jocurile de a găsi pe cineva care să poarte numele lui şi zodia lui şi unele din lucrurile care îmi plăceau la el . Voi aştepta persoana care să îmi placă mie şi nu persoana care să fie ca el . Îmi pare rău pentru cei pe care i-am rănit cu jocurile mele , trăind un vis cu un final neterminat , un vis care lasă un gust amar şi plin de regret …
          Tu , care citeşti aceste rânduri şi trăieşti o poveste ca a mea încearcă să găseşti o soluţie cât încă nu e prea târziu . Poate că cineva te aşteaptă aşa cum eşti tu şi nu are nevoie de tine ca să te schimbi pentru a fi mai bun , ci doar să îţi doreşti să împărţiţi fericirea . Crezi că mai are rost să suferi după cineva care nu te vrea lânga el ? Sper doar ca moneda de un ban pe care o voi purta mereu în portofelul meu înnegrit de vise să îmi aducă noroc aşa cum îmi doresc ca papirusul cu Sine nonime să îi poarte lui …

Trenul fără un pasager

         Şi trece timpul peste mine precum aburii dansând la vibraţiile trenului ce pleacă şi simt cum mă veştejesc …
         Imi văd sufletul depărtându-se de corp şi cum se pierde prin lume ca un fulg , însă luând o destinaţie opusă : spre peronul cu numărul 3 din gara Animus . Totul pare aşa uşor acum şi simt că am puterea de a guverna totul ! Te văd ! Eşti parcă croit din linii frânte pe pânza de aer a materiei , din nişte linii care taie la atingere …
         Aud nişte voci pierdute în mine care strigă puternic şi din ce în ce mai tare : “ Trenul pleaca şi duce valiza visurilor noastre din Animus spre Letum … “
         Şi plec singură , deşi lângă mine mai e loc pentru încă un pasager …

Funeralii onirice

          
         
         De câteva luni hoinăresc pe străzile amintirilor , sperând că voi reîntâlni vocea acelei lumi moarte demult .
         Privesc în vis pentru ultima dată la imaginea tapetată pe peretele din interiorul lumii noastre în care parcă aud sunetul paşilor noştri de copii alergând prin zăvoi …
        Pe Str.Sforii dricarul conduce două suflete înfăşurate în linţoliul udat de timp .
        Şi aud rostindu-se sacadat din depărtare ca şuieratul unui tren : “ Noi am trăit povestea cu final neterminat … “

P.S : PRIETENIA ! ( Part. II )

          De ce vă dau sfaturi şi vă povestesc din experienţă personală cum să vă ţineţi prietenii aproape când eu lupt zilnic pentru a-i îndepărta de lângă mine ? Aseară i-am facut o farsă de prost gust unui foarte bun prieten de care m-am apropiat într-un moment mai greu al vieţii mele şi m-a ajutat foarte mult să mă ridic . Probabil nici el nu ştie asta , dar e adevărat .
          Am făcut multe lucruri împreună care mi-au redat pofta de viaţă , am râs cu el din toate nimicurile ( mai ales de glumele lui seci ) , stăteam ore întregi pe mess şi vorbeam despre lucrurile care ni se întâmplau în ziua respectivă , aveam până şi ora noastră în care făceam glumiţe pe seama altora şi îi criticam ( se numea BẬRFE LA PAHAR ) , ne-am bătut cu baloane în forme de săbii în plină stradă ( dar ceea ce m-a surprins a fost că oamenii nu ne priveau suspicios , ci chiar râdeau plăcut :P ) până mi-a spart şi balonul meu x( ; l-am dus prin ploaie ca să văd stadionul pentru simplul fapt că nu fusesem niciodată pe stadion când ploua ; am umblat ca nebunii cu sticle de bere şi coniac pe stradă îmbrăcaţi în uniformele de la Crucea Roşie şi împărţeam pliante oamenilor , râzând unul de celălalt de postura jalnică în care ne aflam atunci ( iar când s-a terminat băutura el a repetat într-una : “ Mai vreau alcool ! Da’ cine mi-a băut alcoolul ? Da’ de ce nu mai e alcool ? “ ) ; am reuşit amândoi să luăm examenele la Crucea Roşie , deşi niciunul dintre noi nu ştia mai nimic la niciuna din probe (oral sau scris ) pentru că ne era lene să ne trezim în fiecare dimineaţa la nouă ca să mergem la cursuri( adevărul e că timp de o săptămână am mers zilnic - dacă stau bine şi mă gândesc cred că în două săptămâni am fost o săptămână :D ) . Şi au fost multe alte lucruri prin care am trecut împreună şi care m-au ajutat să învăţ din nou să râd şi să pot fi în sfârşit EU , să mă simt liberă şi descătuşată de anumite rigori şi coduri care mă împiedicau să fac acest lucru .
          Dar ştiţi şi voi foarte bine că totul nu are cum să ţină o veşnicie ( doar în basme şi poveşti cu zâne şi feţi-frumoşi ) şi că la un moment dat intervine ceva care să perturbe acel echilibru ( iar acel ceva sunt chiar eu :D ) . Prin farsa pe care aseară i-am facut-o din dorinţa de a-l tachina puţin mai mult decât de obicei nu am făcut altceva decât să-si piardă încrederea în mine . Acum scuzele nu-şi mai au rostul , regretele nici atât , dorinţa de a întoarce timpul şi de a remedia greşeala făcută rămâne doar o speranţă …
          Poate că într-o zi voi reuşi să învăt ce înseamnă a fi om pentru a putea da o definiţie PRIETENIEI . De fapt , ea nici nu are o definiţie exactă . Ea doar există în fiecare dintre noi . Nu vă spun decât atât : Invăţaţi să fiţi oameni pentru a avea un om lângă voi !

Ce e prietenia? ( Part. I )

          Până acum câteva minute vorbeam cu o prietenă pe mess despre lucruri anodine pentru voi , cititorii . Am încheiat discuţia , întrebându-mă : ” Pentru tine ce înseamnă prietenia ? Adică poţi lua un caz particular : prietenia ce ne leagă pe amândouă de atâta vreme şi să-mi spui . ”Mi-a zis să nu-i dau răspunsul atunci , ci mai tarziu . La început am rămas surprinsă de întrebare şi timp de câteva secunde am căzut într-un dureros şir de gânduri şi amintiri ce-mi veneau cu velocitate prin minte . Vroiam să zic o definiţie comuna pe care o uziteaza toţi , şi anume : că e o legătură sufletească ce se constituie în timp , prin sentimentele pe care ajunge o persoană să le aibă pentru alta , prin sprijinul reciproc oferit în momentele în care se necesită acesta (bla bla bla ...) .
          Dar m-am oprit aici . DE CE ? Pentru că e o definiţie banală care nu reflectă întocmai realitatea . Iar dacă i-aş fi zis această comună definiţie , ar fi gandit ( cu siguranţă ) că nu valorează nimic pentru mine ea ca persoană şi nici relaţia de prietenie care s-a realizat între noi două . Aşa că am preferat să mă gândesc puţin la această întrebare , care , în fond , mă ajuta să mă cunosc , să văd ce fel de persoană sunt , ce loc ocup în sfera valorilor morale .
          M-am gândit mult la ce raspuns să-i dau , pentru că îmi doream să-mi răspund mie mai întâi de toate .Mi-am zis ca prietenia pentru mine reprezintă capacitatea de a depăşi obstacolele ce intervin pe parcursul relaţiei , întrucât mărturisesc că în cei doi ani de zile de când o cunosc , un an a fost plin de piedici care erau pe cale de a pune capăt acestui minunat legământ dintre noi . Se formase un TOT pe care îl construiserăm în timp , un TOT pentru care luptaserăm amândouă şi la care ţineam enorm . Acel TOT reuşiserăm să-l obţinem prin eforturi reciproce , prin acel ceva pe care îl adăugam fiecarui lucru facut împreună . Râdeam amândouă din acelaşi motiv , plângeam una pe umărul celeilalte din lucruri mai mult decât minore şi când ne certam , împăcarea venea de la sine , deoarece amândouă ne ceream scuze , recunoscând că “ nicăieri nu e mai bine ca acasă “ ( prin acest dicton , în cazul nostru , se înţelege că nimeni nu va putea să ne înlocuiască pe niciuna dintre noi ) . Ţin minte că numai uitându-ne una în ochii celeilalte ne dădeam seama ce gândeam în acel moment , era de ajuns o privire şi ştiam ce ne tulbură liniştea , iar atunci ne încurajam una pe cealaltă , spunându-ne : “Lasă , că se putea să fie şi mai rău . Noi să fim sănătoase . Restul îşi va găsi rezolvarea de la sine . “
           Dar , după cum spuneam la început au intervenit obstacole ce aveau să transforme TOTUL în cenuşă . Din prietenia minunată care fusese odată nu mai rămăsese nimic . Nu mai ţineam cont de şedinţele în care ne confesam una alteia ( le numeam REUNIUNEA DE JOI ) , nu ne mai întrebam : “Oare cu ce să mă îmbrac azi ? Mă întâlnesc cu Stefan! “ “Dar eu cu ce pereche de cercei să-mi asortez bluza roşie ? Că mâine vine Valy în Bacău ! “ ; nu ne mai sunam la 2 noaptea când dormeau wolfiţii casei (wolfiţi=părinţii şi fraţii curioşi ) şi nu mai stăteam ca nebunele pâna la 5 dimineaţa ca să mâncăm peşte cu lămâie şi cireşe amare cu zahăr , într-un timp nici nu ne mai salutam … Oare de ce ? Amândouă plasam vina pe persoanele din jurul nostru şi pe noi , însa erau doar trei vinovati : eu , ea şi situatia . Ne-a luat foarte mult timp să depăşim barierele pe care le-am întâmpinat în acel an şi să învăţăm din greşelile pe care le-am facut , lucruri care ne-au ajutat să ne maturizăm puţin şi să apreciem mai mult această PRIETENIE .
          Acum , după această perioadă critică ( pe care prin răbdare şi încredere una în cealaltă o să o depăşim definitiv ) îi pot da răspunsul la întrebare : prietenia înseamnă totul pentru mine . E o reflecţie a propriului eu , însă într-o formă mai diferită şi te supune la tot felul de probe pe care trebuie să înveţi să le învingi . Vouă nu vă mai spun decât atât : dacă într-adevăr aveţi un prieten alături , nu-i daţi drumul ! Luptaţi zi de zi pentru a-l avea lângă voi !

Sine nonime

Mă otrăvise timpul dormind printre hârtii
Şi învelită in vitro cu nişte linţolii .
Un bătrânel cu barbă , ce-n faţa mea stătea
Pe-o foaie scrijelea povestea fără nume a unui EL şi EA .

“ EL – Cineva născut din zborul minţii unui poet vulgar
Care – a trait în sufletu-i pân’ ce-a fost ars de jar .
EA – o oamă anonimă născută din supradoză de morfină
Ce-a adormit pe veci în vitraliul încrustat cu tină . “

Şi la finalul foii , bătrânul scria cu-o lacrimă ciobită
Ascultând versurile ploii căzute pe frunza de rachită :
“ Tot ce-am iubit ramas-a vis
Cu titlu de volum nescris … “

Declaraţie de la spitalul 9

          Eu nu sunt nici soră geamănă , nici clonă , ci sunt eu – originalul . Mă asemăn cu un copil de şapte ani doar prin faptul că trăiesc în aceeaşi ” lume plină cu balonaşe “ :D şi pentru că dorm în fiecare noapte cu vacuţa Milkis . Locuiesc într-o cutie , care în loc de chibrituri are tot felul de foi cu citate din cărţi celebre . Prefer cafeaua , în loc de cola şi niciodată nu uit de ritualurile zilnice cu ceai de fructe . ( e tabiet :P ) . Pasionată de mass-media , psihologie şi actorie ( Asta pentru că nu se ştie nicioadată când trebuie să dai interviuri şi trebuie să am grijă să nu mă trădeze emoţiile ) . Cel mai bine mă veţi recunoaşte pe stradă după mersul legănat şi agale şi după asorteul bijuteriilor cu hainele :D:D:D .

Semnat ,
Papuşa Vudu

 

Prefaţă

         Trăiesc într-un morman de hârtii în care stau scrise într-un camuflaj prozaic câteva din gândurile ce-mi inundă zi de zi mintea . Toate stau parcă lipite în filele unui album cu o copertă tapetată în carouri . De fapt , ele fac parte din mine , din viaţa mea , ele reprezintă fototapetul cu gânduri ecosez .

Fototapet cu gânduri ecosez

I.A , strânge-mă în braţe şi ascultă :
E iarnă de sticlă
cu storuri în culori peruzea tivite în nori
în care se văd fototapetele cu noi .

Se vede cum stăm unul lângă altul , împreună
sub plapuma din atlaz la căldură .
Cum desenăm copii ca noi ,
ce aleargă iute prin zăvoi .
Cum cântăm la clavirul de vitraliu ,
ce dirijează sunete într-un marş derizoriu .
Cum ne dăm în leagănul frez ,
Ce-mi flutură părul ca-ntr-un crez .
Şi cum pătaţi de gândurile ecosez învelite în ciocolată
ne luăm rămas-bun pentru o viaţă .

I.A , eu …

Acum ştiu că viaţa poate continua roditoare
Căci asta am învăţat de la tine : că visele sunt muritoare
Şi că lumea creată de noi
Poate fi distrusă doar în doi .

I.A , vezi cum printre fulgii de nea
brodaţi pe jaluzea
trec autoturisme absente
pe străzi crepusculare
unde se văd indiferente
două “ poveşti “ octogenare … ?

Tronson

Cânt durerea ce-mi udă sufletul îngropat in cavoul zilei de azi.
Ascult văpaia ce arde in suburbia zilei de ieri atât de frumos colorată cu iluzia schimbării zilei de mâine.

Solomonie

În foburgul oraşului “Cigaretta”
Ce-şi varsă scrumul ud
Peste o toridă mizantropie
Zac pustiit de atâta fericire .

Tu , homo ludens cu sentimentele mele

Şi epigon al tabieturilor efemere ,
Porţi o mască a societăţii insipide
Imbrăcând rochia de ceară a unor genuine feline .

În veleitatea pestilenţa a ego-ului
De-aţi scrie , iţi spun că viaţa nu-i o joacă
Şi că personajul imbecil creat din gemetele rănilor finişului
Se va întoarce asupra-ţi şi te va îngropa-ntr-o baltă .

Totul curge

           
          Ai simţit vreodată cum ai pierdut un minut din viaţa ta doar deschizând calculatorul ? Şi încă un minut încercând să intri pe messenger sau pe yahoo ca să-ţi verifici mailurile ? Ai simţit cum au trecut zile în care făceai acelaşi lucru ? Te duceai la şcoală , apoi acasă şi ulterior ieşeai cu prietenul la un suc ? Ai simţit cum deja ai crescut şi că mai ai un an şi intri la facultate şi tu încă mai ţii minte prima zi de şcoală în care ai intrat în clasa I şi te întâmpinau elevi mai mari cu flori şi te ofensau cu porecla de “bobocel “ sau “ şoarecule “ ? Timpul trece… trece fără ca tu să mai realizezi că şi tu te treci odată cu el .
          Secundele s-au scurs precum picurii de ploaie de pe fereastra ta chiar şi atunci când te-ai gândit la ce vei face într-un moment dificil al vieţii tale , într-o clipă în care toate păreau că s-au terminat şi că n-ai mai rămas cu nimic , atunci când pur şi simplu doreai ca persoana iubită să fie lângă tine şi nu era , iar tu te întrebai : de ce ? Timpul trece chiar şi atunci când tu doar oftezi . El niciodată nu va sta şi nici nu te va aştepta precum prietenul tău la fiecare întâlnire şi care îţi va mai îngădui ca şi la următorul date să întârzii încă zece minute doar pentru că tu trebuia să îţi aranjezi părul cu placa sau să te dai cu mai mult rimel .
          Vremea niciodată nu se va opri din loc oricât de mult ţi-ai dori ca acest lucru să se întâmple. Şi nici nu se va întoarce pentru ca tu să remediezi o greşeală făcută înainte . Timpul nu-ţi oferă decat şansa de a te complace situaţiei . În fond , acest lucru se întâmplă mereu . Orice elev se complace situatiei atunci când un profesor îi pune o notă mai mică lui decât colegului de bancă , deşi testul era identic întrucât copiaseră împreună , spunându-şi că oricum cunoştinţele pe care le are nu reflectă nici măcar nota din test şi că decât să-l asculte şi să se înfurie pe el mai bine se mulţumeşte cu nota primita . Toţi oamenii ne complacem anumitor situaţii din viaţa personală sau profesională din diferite motive sau temeri . Şi acest lucru face parte din timp , întrucât acesta ia cu el toate , fiecare cuvânt pe care îl gandeşti , fiecare propoziţie pe care o spui …
        Acum ,după ce ai citit acest articol probabil la o cafea calda după o noapte toridă în care poate ai dormit greu o vei lua din loc spre şcoală sau în altă direcţie , cu o agendă în minte , cu un to do care te frământă pe săptămâna asta şi cu acel ceva care te aruncă în traficul nebun , între zgomotele zăpăcite şi între oameni . Dar oare vei mai avea timp seara când vei ajunge acasă să te gândeşti că s-a mai scurs încă o zi din viaţa ta ? Mult noroc !

Joc de-a timpul

         
           Joc de-a timpul în fiecare secundă , în fiecare minut , ceas de ceas , zi de zi … De ce ? Poate că o să descopăr viaţa dincolo de perdeaua udă şi putredă care ne acoperă simţurile , dincolo de lanţul ruginit de vreme , care deja s-a rupt …
          Dorm în cavoul îmbrăcat în flori de mucegai în care din când în când mai pătrunde câte un pas de dans al culorilor curcubeului . Un gând se trezeşte ca o umbră goală şi împietrită în rădăcinile negre ale unei stâncii rătăcite prin materie şi încet se ridică şi se ridică… Se uită la mine , un trup pătat de grijile cotidiene şi rupt de trepăduşii din interiorul fiinţei mele . Ciobul de vitraliu din ochiul ei uitat de culoare mă împinge în vid , mă aruncă în ud ! Cad în infinitul înecat în vise , în imagini încleştate de gustul trădării şi simt cum mă arde un bob de nisip crud . Mă las învins în jocul hain al gândurilor , în muzica bruiată a culorilor dezbrăcate de timp ce-mi dirijează mişcările de cabotin bolnav . În dansul acesta hilar şi îndepărtat de lume mâinile mele croiesc doi copii cu chipul îmbătrânit , ce se joacă în lumina minciunii …
          Un alt gând mort mă cheamă şi mă trage cu o funie de cleştar după el şi mă trage … şi mă ia cu el …De sus privesc ca pentru ultima dată la desenul cu noi , cu acei copii cu chipul îmbătrânit , ce se joacă de-a timpul … Închid capacul tivit în negura viselor al acelui sicriu în care dorm toate şi trupul cu sufletele noastre de copii …

De toate si nimic

          Când spui că o etapă a vieţii tale s-a sfârşit la ce te gândeşti de fapt? Că ai să reuşeşti să uiţi toate acele momente minunate în care ai fost atât de fericit şi în care lumea ţi se părea perfectă ?Că ai să te izolezi de toate acele lucruri care îţi amintesc de acele momente? Şi că , în cazuri extreme ai să le distrugi sub pretextul că astfel vei uita tot şi o vei lua de la capăt ? Ce fals şi ireal sună …! În mod cert nu se va întâmpla aşa . Te vei amăgi în fiecare zi că deja nu te mai doare nimic din ce îţi aduce aminte de acele clipe , că deja te simţi mai bine sau chiar mai bine decât înainte . Minciuni şi iar minciuni…!
         De fapt , nu ai uitat nimic şi nici nu vei uita curând pentru simplul fapt că nu ai cum , pentru că momente care te-au marcat nu au cum să fie uitate în câteva zile . Ele nu vor fi uitate niciodată . Vor rămâne în amintirea ta mereu . Nici măcar ploaia ce va cade uşor pe pământul cald nu le va şterge , nici măcar lacrimile de regret ce se vor scurge pe obrazul tău şi nici măcar timpul . Vor trece lungi şi interminabile zile în care nostalgia şi regretul te vor urmări continuu şi nu te vor lăsa în pace precum un urs care , când vede un om căruia îi simte frica, îl răneste , însă nu îl mănâncă .
        Timpul te va ajuta doar ca să reuşeşti să te complaci în noua situaţie , să admiţi că aşa e viaţa şi că nu toate sunt efemere în Realitate şi că doar amintirile sunt eterne , că doar ele vor trăi veşnic întipărite în Sufletul tău precum filele scrise dintr-o carte sau gândurile , sentimentele , atitudinile exprimate prin intermediul unor cuvinte uşor alese şi aşternute pe o hârtie pe care o vei mototoli şi arunca într-o cutie veche şi pe care o vei găsi peste ani , amintindu-ţi de acele trăiri de” atunci” …Vei duce dorul tuturor acelor clipe atât de frumoase , vei dori să le mai trăieşti măcar o dată sau chiar te vei gândi că poate vei mai avea şanse să mai lupşi ca să le recâştigi . Însă , îţi vei da seama că toate aceste lucruri fac parte din viaţă şi cî astfel cunoşti mersul ei . Şi că trebuie să se încheie mereu câte un capitol din viaţa ta pentru a-l putea citi pe următorul . Altfel nu vei reuşi să termini niciodată cartea . Nu vei şti ce se va întâmpla în capitolele proxime şi de teama că vor urma momente în care va trebui să lupţi cu singurătatea , preferi să închizi cartea şi să pui doar un semn la pagina pe care urma să o citeşti . Însă curiozitatea nu îţi va da pace şi vei citi în continuare . De facto , viaţa ta nu face altceva decât să îşi urmeze cursul . Şi noi , niste “fiinţe captive în materie” (Mircea Eliade) nu avem altă oportunitate decât să ne conformăm şi să o lăsăm să îşi desfăşoare întreaga diegeză .
          În final îţi vei spune că ai învăţat multe din toate prin care ai trecut , că toate au avut farmecul şi contribuţia lor la evoluţia ta ca fiinţa umană şi îi vei mulţumi că ai avut ocazia să le cunoşti , pentru ca apoi , să te întrebi : “Oare ce imi mai rezervă destinul…?” …întrucât conştientizezi că destinul acţionează inebranlabil asupra fiecărei persoane precum soarele asupra zăpezii sau gheţii,topind-o .