Şi trece timpul peste mine precum aburii dansând la vibraţiile trenului ce pleacă şi simt cum mă veştejesc …
Imi văd sufletul depărtându-se de corp şi cum se pierde prin lume ca un fulg , însă luând o destinaţie opusă : spre peronul cu numărul 3 din gara Animus . Totul pare aşa uşor acum şi simt că am puterea de a guverna totul ! Te văd ! Eşti parcă croit din linii frânte pe pânza de aer a materiei , din nişte linii care taie la atingere …
Aud nişte voci pierdute în mine care strigă puternic şi din ce în ce mai tare : “ Trenul pleaca şi duce valiza visurilor noastre din Animus spre Letum … “
Şi plec singură , deşi lângă mine mai e loc pentru încă un pasager …
